Treceți la conținutul principal

MOARTEu


-->
În zahăr de pepene (Editura Polirom, 2004, traducere de Liviu Bleoca) e o aiureală simpatică, poetică, o distopie scrisă de Richard Brautigan (nu mă dau în vânt după beatnici, dar autorul acesta e un nebun magic). Pagină după pagină, citeam și nu-mi venea să cred în ce fel de lume mă aruncă americanul, o lume în care aproape totul e făcut din zahăr de pepene, în care soarele e ba roșu, ba auriu, cenușiu, negru, alb, albastru sau cafeniu. Și-n lumea asta exista un loc numit MOARTEu, un fel de casă à la Hundertwasser dusă la extrem, în care natura continua să existe la fel ca afară. Prin camera de zi trecea un râu de-a lungul căruia erau înșirate canapele și felinare. Tot aici întâlnim copaci și bolovani. O altă încăpere ținea loc de păstrăvărie și de sală de dans. Apoi mai exista o Uzină Uitată, întinsă „pe o suprafață pe care nu putem și nici nu vrem să o străbatem” și-n care erau depozitate tot felul de lucruri uitate. Încearcă oare autorul să sugereze că e vorba despre o societate postindustrială? Se prea poate, dar cred că e mai bine, dacă nu vrei să o iei razna, să nu încerci să interpretezi cele citite și să te lași în voia poveștii. În lumea asta edulcorată, personajele par ușor cretine. Totul e banalizat, trăirile sunt seci. Atmosfera e stranie (dar cum oare ar putea fi într-o astfel de lume?!). Așa că n-am putut decât să fiu satisfăcut când ERUPTin și gașca lui s-au stabilit în niște barăci de lângă Uzina Uitată, hotărâți ca, la un moment dat, să le dovedească celorlalți ce înseamnă cu adevărat MOARTEu. Ei fabricau whisky din lucruri uitate și erau mai tot timpul beți. Într-o zi, abia ținându-se pe picioare, au venit la MOARTEu. ERUPTin a spus că MOARTEu a dispărut o dată cu tigrii care cândva îi ucideau pe oameni. Fuseseră niște animale foarte inteligente, care vorbeau limba oamenilor. Ei bine, ERUPTin și gașca lui au vrut să învie spiritul care existase altădată în MOARTEu. Nu era ce speram. Nebunia continua așa cum numai și numai Brautigan dorea. Rebelii au scos niște cuțite și s-au automutilat. Au sângerat până și-au dat duhul. Ceilalți au strâns „mizeria” și gata cu revolta. Mai e vorba în carte și despre o poveste de dragoste. Tot ușor stranie, precum e totul în lumea creată de Brautigan. Totul e straniu și captivant.

Postări populare de pe acest blog

Brauner - Autoportret cu ochiul scos

Premoniţie sau coincidenţă? Influenţat rând pe rând de Cézanne, de expresionism şi de constructiviştii Maxy şi Iancu, Victor Brauner avea să ajungă în final la stilul suprarealist care l-a consacrat. În ciuda faptului că artistul se foloseşte de elemente din mitologiile egipteană şi aztecă, din Cabala, din numerologie, din ocultism..., picturile sale sunt în primul rând rezultatul unor sondări în inconştient, unor eliberări creatoare necontrolate, sunt pure viziuni. De aici şi ambiguitatea lucrărilor. Există la Brauner un ezoterism ludic, liber, o lume în care personajele-totem par a se fi trezit metamorfozate, precum sărmanul Gregor Samsa, în creaturi bizare. "Fiecare tablou pe care-l fac este proiectat din cele mai adânci izvoare ale neliniştii mele...", scria Brauner într-unul dintre carnetele sale. O astfel de viziune de coşmar se pare că a avut artistul pictând “Autoportret cu ochiul scos” (1931). Peste câţiva ani, în 1938, el chiar îşi pierde un ochi. Înce

Grădina desfătărilor

Libertinaj, misticism, grotesc, ezoterism, burlesc, folclor fl a mand, toate la un loc, iată cât de bizară şi de complexă este opera lui Bosch. Înţelegerea picturii maestrului flamand devine, în aceste condiţii, extrem de dificilă. Variile interpretări existente se bazează, din păcate, şi pe multe speculaţii. Despre lucrările lui Bosch putem spune că au un fond religios, escatologic de multe ori, la care se adaugă (şi aici totul deraiază din convenţional) extrem de complicate simboluri şi elemente fantastice. Paul Philippot, în Pictura flamandă şi renaşterea italiană , aminteşte, cu privire la conţinutul artei lui Bosch, despre un “regres al omului dincolo de conştiinţă”, căruia “îi corespunde [...] animaţia întregii naturi, în care animale, plante şi lucruri participă, prin metamorfoze alarmante, la o viziune demoniacă universală”. Tripticul Grădinii desfătărilor (1504) este, probabil, cea mai discutat ă dintre operele lui Bosch. Panoul din stânga prezintă Paradisul, cel din dreap

„Resimt o plăcere nebună în a scormoni după scriitori excelenți, dar puțin cunoscuți”

http://www.bookaholic.ro/biblioteca-de-scriitor-ciprian-macesaru.html Bibliotecă de scriitor Un material de Ema COJOCARU pentru bookaholic.ro.