Treceți la conținutul principal

Vă place în România?


Noi, românii, suntem, după cum bine spunea Ana Blandiana într-un eseu despre băşcălie, „profund complexaţi, dar nu numai pentru că îi simţim pe ceilalţi superiori, ci şi pentru că ne simţim – în acelaşi timp şi cu aceeaşi intensitate – noi superiori lor”. Iată paradoxala noastră fiinţă. Ridicăm mândri bărbia pentru a spune că, de fapt, suntem oricum prea mici. E ceva masochist în noi. Ne place să ne autoflagelăm. Dar o facem plini de exhibiţionism. Vrem să fim priviţi şi compătimiţi, fiindcă nu ne considerăm doar mici şi chinuiţi, ci şi superiori în suferinţa noastră. Când prindem în faţa microfonului un străin celebru, încercăm să-i smulgem cuvinte de laudă despre ţara noastră. Ce ştiţi despre România?, Vă place în România?, cam acestea sunt întrebările pe care le repetăm obsedant și ridicol, în ciuda faptului că în particular nu ne sfiim să înjurăm „ţara de rahat” în care trăim. E vorba, însă, de nevoia de a fi mângâiaţi pe creştetul de „suferinzi excepţionali”. Şi-atunci cerşim, ne milogim. Sunteţi minunaţi, ne spune străinul, şi ochii ni se umezesc de emoţie. Muuuuuuu!

Postări populare de pe acest blog

Brauner - Autoportret cu ochiul scos

Premoniţie sau coincidenţă? Influenţat rând pe rând de Cézanne, de expresionism şi de constructiviştii Maxy şi Iancu, Victor Brauner avea să ajungă în final la stilul suprarealist care l-a consacrat. În ciuda faptului că artistul se foloseşte de elemente din mitologiile egipteană şi aztecă, din Cabala, din numerologie, din ocultism..., picturile sale sunt în primul rând rezultatul unor sondări în inconştient, unor eliberări creatoare necontrolate, sunt pure viziuni. De aici şi ambiguitatea lucrărilor. Există la Brauner un ezoterism ludic, liber, o lume în care personajele-totem par a se fi trezit metamorfozate, precum sărmanul Gregor Samsa, în creaturi bizare. "Fiecare tablou pe care-l fac este proiectat din cele mai adânci izvoare ale neliniştii mele...", scria Brauner într-unul dintre carnetele sale. O astfel de viziune de coşmar se pare că a avut artistul pictând “Autoportret cu ochiul scos” (1931). Peste câţiva ani, în 1938, el chiar îşi pierde un ochi. Înce

Grădina desfătărilor

Libertinaj, misticism, grotesc, ezoterism, burlesc, folclor fl a mand, toate la un loc, iată cât de bizară şi de complexă este opera lui Bosch. Înţelegerea picturii maestrului flamand devine, în aceste condiţii, extrem de dificilă. Variile interpretări existente se bazează, din păcate, şi pe multe speculaţii. Despre lucrările lui Bosch putem spune că au un fond religios, escatologic de multe ori, la care se adaugă (şi aici totul deraiază din convenţional) extrem de complicate simboluri şi elemente fantastice. Paul Philippot, în Pictura flamandă şi renaşterea italiană , aminteşte, cu privire la conţinutul artei lui Bosch, despre un “regres al omului dincolo de conştiinţă”, căruia “îi corespunde [...] animaţia întregii naturi, în care animale, plante şi lucruri participă, prin metamorfoze alarmante, la o viziune demoniacă universală”. Tripticul Grădinii desfătărilor (1504) este, probabil, cea mai discutat ă dintre operele lui Bosch. Panoul din stânga prezintă Paradisul, cel din dreap

„Resimt o plăcere nebună în a scormoni după scriitori excelenți, dar puțin cunoscuți”

http://www.bookaholic.ro/biblioteca-de-scriitor-ciprian-macesaru.html Bibliotecă de scriitor Un material de Ema COJOCARU pentru bookaholic.ro.