Treceți la conținutul principal

Postări

Se afișează postări din mai, 2011

Încă o veste tristă

Am aflat ca a decedat Ion Zubascu. E o perioada foarte trista. După Alex. Leo Serban, Mircea Horia Simionescu, Fanus Neagu, iata ca si Ion Zubascu ne-a parasit. Cu putin timp in urma l-am ascultat la Institutul Blecher citind din cartea pe care spera sa o publice cat de curand. Toti cei prezenti au fost foarte emotionati. Cred ca Ion Zubascu ajunsese la sinceritatea absoluta, literatura sa devenise ceva mai mult, devenise viata, fara vanitati, fara tertipurile unui scriitor care vrea sa agate cititorul. Tatăl meu Herta Muller singura ta fotografie care ne-a rămas e în uniformă la unguri în armată la Gyor cu un şnur împletit coborând de pe umărul drept şi două ghinde de stejar care mi-au împodobit toată copilăria a dezlipit-o mama de pe libretul tău militar chipul de tânăr honved e stilizat după standardele epocii şi al fotografiilor oficiale din Imperiu n-am nici un element cât de cât uman din această imagine care să mi te-apropie ca om ceva cât de mic să te recunosc ca tată să pot sp

Bookfest 2011

Penultima zi de târg. Atmosferă animată, dar nu chiar nebunia la care m-am aşteptat. Am reuşit minunea să nu-mi cumpăr nicio carte. Ca într-o stare de sevraj, strângând din dinţi, am preferat să stau mai mult de vorbă cu oamenii, să asist la lansări, ignorând rafturile cu "droguri".

Bookfest 2011

Ieri, vineri, a treia zi de Bookfest. Nu cu mult mai multă lume decât în primele două zile. Am luat jurnalul lui Cărtărescu. Am citit câteva pagini din el. Pare foarte mişto. Deşi cartea se numeşte ZEN , MC muşcă mai tare ca niciodată. Tracy Chevalier: "mediocră" (p.11); despre Falconer , romanul lui John Cheever: "doar câteva pagini merită citite din Falconer " (p.17); despre "Ispăşire" (romanul lui Ian McEwan): "nimic, nimic demn de cât de mic interes", o carte "inutilă" (p. 26), despre Dogville , filmul lui von Trier: "o glumă nereuşită" (p.27)... Mi-am mai procurat: Mica dietetică - Alex. Leo Şerban, Necunoscutul - Julien Green, Veranda cu frangipani - Mia Couto (Editura Art); Jilţul vulturului - Carlos Fuentes, Recviem pentru un cui - Olga Lossky (Editura Curtea Veche); Balada de la Narayama - Shichiro Fukazama, S - John Updike (Editura Univers).

Bookfest 2011

A doua zi de Bookfest. Ceva mai multă lume, dar încă departe de forfota care o să fie în weekend. Nu am găsit jurnalul lui Cărtărescu (cred că abia mâine iese din tipar), aşa că nu m-am putut abţine şi mi-am luat altceva: Domnul ambasador, Erico Verissimo (Editura Vivaldi); naiv.super. , Erlend Loe, Frumos, Jon Fosse (Editura Vremea); Accidentul , Ismail Kadare, Scene de viaţă campestră , Amos Oz (Editura Humanitas).

Bookfest 2011

Prima zi de Bookfest. Lume puţină. Rău pentru expozanţi, bine pentru vizitatori. M-am întors acasă cu o pradă consistentă: John Dos Passos, Trilogia SUA * Paralela 42 ; Julian Barnes, Puls ; Alberto Manguel, Istoria lecturii (Editura Nemira); Nicolae Iorga, Scrisori de femei ; Nae Ionescu, Drumurile destinului românesc ; Antoine Vitkine, Mein Kampf. Istoria unei cărţi (Editura Vremea); Louis-Ferdinand Celine, Convorbiri cu Profesorul Y ; William Burroughs, Tărâmurile Vestice şi Ghemul fundăturilor ; Leonid Andreev, Nălucile ; Radu Petrescu, Prezent şi în acelaşi timp străin. Jurnal 1977-1982 (Editura Paralela 45); Anne Tyler, Busola lui Noe ; Jonny Halberg, Potopul (Editura Univers), Petros Malamidis, Cugetări în grădina sacră a mării (Editura Eikon); Ioana Pârvulescu, Lumea ca ziar. A patra putere: CARAGIALE - o carte eveniment, despre care se va scrie enorm, sunt convins (Editura Humanitas). Am auzit că vineri apare un nou volum din jurnalul lui Cărtărescu ( Zen. Jurnal 2004-20

Ancheta din revista Orizont

In numerele din aprilie si mai ale revistei Orizont a fost publicata o incitanta ancheta: Premiile si topurile literare. Sunt prea multe? Prea putine? Au relevantă? Am fost si eu invitat sa raspund. http://www.revistaorizont.ro/arhiva/mai2011.pdf

Reverenţă pentru MHS

Am primit de la criticul Ion Bogdan Lefter mesajul de mai jos şi sunt foarte trist. "În zorii zilei de 18 mai 2011 s-a stins din viaţă, în Bucureşti, Mircea Horia Simionescu, unul dintre cei mai mari prozatori ai literaturii române dintotdeauna. S-a născut pe 23 ianuarie, la Tîrgovişte. Alături de Radu Petrescu şi Costache Olăreanu, a făcut parte din aşa-numita „Şcoală de la Tîrgovişte”, care a deschis drumul postmodernismului românesc. Impunătoarea operă a lui Mircea Horia Simionescu, compusă din numeroase romane, nuvele, confesiuni şi eseuri, s-a construit în jurul tetralogiei Ingeniosul bine temperat , una dintre marile capodopere ale literaturii noastre. Ultima sa carte antumă este masiva culegere de poeme Versete de unică folosinţă (2010)." Nefericit destin au marii scriitori ai Şcolii de la Târgovişte. Olăreanu a murit în anul 2000 şi lumea noastră literară abia de-a şuşotit. Olăreanu e un scriitor extraordinar, dar nu prea e luat în seamă de critici, care-l văd

Teme – Nicolae Manolescu

Întotdeauna am admirat limba simplă a marilor prozatori ruşi. Uneori ai senzaţia că e uşor să scrii ca ei. Ah, câţi scriitori nu s-au amăgit, poate, astfel!... Limba aceea simplă e rodul unei maturităţi artistice greu de egalat, căci nu e nimic mai adevărat în artă decât a vorbi despre lucruri esenţiale într-un limbaj firesc. Asta reuşeşte să facă şi Nicolae Manolescu. Nu ştiu de ce pe Lovinescu, Călinescu ori Manolescu îi pot citi cu mare plăcere şi cu mare folos, iar altora abia de reuşesc să le parcurg textele înfumurate, pedant încâlcite, reci, construite doar cu scopul de a-i zdrobi pe bieţii muritori de rând, de parcă un limbaj sofisticat ar putea ţine loc de idei originale. La Editura Cartea Românească au apărut de curând, într-un singur volum, toate „Temele” lui Nicolae Manolescu. E cu siguranţă un mare eveniment editorial. În cartea asta ni se vorbeşte despre Esop, Urmuz, Alecsandri, Kundera, Saint-Simon, Casares, Tolstoi, Cioran, Gogol, Villiers de l’Isle-Adam, Anders

Mi-a fost publicata o povestire in Poesis International nr 4

. http://www.scribd.com/doc/52829498/Poesis-International-nr-4 .

ACCENT CULTURAL nr 1

A apărut primul număr din Accent Cultural, suplimentul lunar şi gratuit al revistei Şapte Seri. Se distribuie doar în Bucureşti, în teatre, cinematografe, institute de cultură, ONB, muzee, Ateneul Român, librăriile Humanitas, librăria MNLR... În acest număr sunt texte de Dan C. Mihăilescu, Elisabeta Lăsconi, Doina Jela, Alex Ştefănescu, Emilian Galaicu-Păun, Mihaela Michailov, Robert Şerban, Igor Mocanu, Iulia Popovici, Tiberiu Stamate, Claudiu Komartin, Andrei Călăraş, Cristina Nemerovschi, Gabriela Lupu şi Ciprian Măceşaru.

Să distrugi şi să arzi tot

Când citeşti un volum de debut precum Să distrugi şi să arzi tot (Editura Curtea Veche, 2011, traducere din limba engleză şi note de Ștefania Mihalache), îţi dai seama că, din păcate, tinerii noştri scriitori sunt departe de un asemenea nivel. Dintre prozatorii români care au debutat în ultimii zece ani cred că doar Filip Florian a reuşit să atingă o performanţă comparabilă cu a lui Wells Tower, autorul volumului amintit mai sus. American, născut în 1973, licenţiat în antropologie şi sociologie, Tower a publicat Everything Ravaged, Everything Burned în 2009, primind laude în mari reviste literare, dar şi premii importante. Cartea conţine nouă povestiri, surprinzătoare prin rafinament, dar deloc luminoase ca stare emoţională, mai degrabă cenuşii, bizare, o literatură care e un amestec de J.D. Salinger, Albert Maltz, Raymond Carver şi Julio Cortazar. Dacă primele opt povestiri se înscriu destul de bine în amestecul amintit, ultima, cea care dă şi titlul volumului, o povestire s