Treceți la conținutul principal

AUTOIMUN

Ciprian Măceşaru

O neaşteptată problemă de sănătate i-a schimbat Ioanei Nicolaie existenţa. Acesta ar fi motorul principal al cărţii Autoimun, însă autoarea îmbracă povestea în hainele literaturii. Ea transformă această experienţă extremă în poezie. "La treizeci şi cinci de ani/ Când boala tânără iese/ În hainele noi, croite cu grijă,/ Le duc pe toate în spate/ Tot subţiindu-mă, ca ele/ Să poată să crească,/ Tot adunându-mă, ca ele/ Să se poată cât mai bine vedea" ("Cursa", pg. 10). Aşadar, o tânără de treizeci şi cinci de ani e lovită de o boală autoimună. La început, "doctoriţa tunsă electric" îi spune: "Nu va ţine nici până în toamnă!" ("Aniversare", pg. 8). După cum veţi vedea, toamna aceasta se va lăsa mult aşteptată. Are loc o confruntare între tinereţe şi răul care surpă trupul, tinereţea pare brusc anihilată de apariţia bolii, organismul o ia razna, se comportă haotic, slăbiciunea fizică ajunge să fie tot mai mare: "Opt kilograme-n trei săptămâni.../ Cu asta am început lângă treapta/ Ce a crescut apoi cât un munte...." ("Fişă 4: De-un timp", pg. 51). În secţiunea intitulată "Mătuşa", avem parte de un tur de forţă. Ca de fiecare dată, când scrie despre rudele ei şi despre lumea pe care a lăsat-o în urmă doar pentru a fi mai aproape de ea, Ioana Nicolaie se dezlănţuie. Mătuşa este un personaj suprinzător. La început n-am prea înţeles ce importanţă are în carte, care este legătura cu boala autoarei şi cu tot ce citisem până în acel moment, dar textul îmi plăcea foarte mult, citeam şi aproape că nu mai conta altceva. Mătuşa e un personaj viguros: "Mătuşa are ochii verzi şi părul tot mai ondulat./ A ajuns atât de rotundă, încât, într-o bună zi,/ se va rostogoli singură-n vale" ("4. Voci", pg. 40). Apoi... "Pe faţa ei trăieşte azi altcineva./ E tânără, abia a trecut de cincizeci./ Şi-a găsit diabet./ E praf şi pulbere cu tiroida" ("6. O aud", pg. 46).  Lucrurile devin şi mai clare într-un alt poem: "Acum ştiu că totul e din familie/ [...]/ Acum ştiu că totul se ia şi se pune de-a valma într-un bagaj" ("Instantaneu", pg. 52). Din bagajul ăsta se poate naşte o boală autoimună (o boală în care organismul luptă împotriva lui însuşi): "În boala asta nu-i vorba de vârstă,/ Ci numai de soldaţi îndârjiţi/ Care o dată şi-o dată îşi vor omorî/ comandantul" ("Autoimun", pg. 54). După trei ani de suferinţă, trei ani pierduţi din tinereţe, Ioana Nicolaie scrie: "Fac podul de sus/  Peste trei ani deodată" ("Praştie", pg. 58). Dar se fac patru ani: "Sunt cu ochi urieşiţi/ Şi fard ca dresul de plasă/ Căci toamna-i încă-n tribună" ("Paşnic", pg. 65). Boala o determină pe Ioana Nicolaie să-şi reevalueze viaţa. Îşi aminteşte momente importante din viaţa sa, ca într-un fel de retrospectivă. Aceste amintiri (poze) sunt adunate în secţiunea numită "ALBUM".  Ca "un tren de la-nceput proiectat să deraieze cândva de pe şine" ("Legături", pg. 88), simte că "alunecă-n gol" (idem) şi mărturiseşte: "Am cinci ani sau poate patruzeci./ Am scris paginile acestea din teamă" ("Post-scriptum", pg. 91).


____________

Autoimun
Ioana Nicolaie
Editura Cartea Românească, 2013


Etichete:

Postări populare de pe acest blog

Brauner - Autoportret cu ochiul scos

Premoniţie sau coincidenţă? Influenţat rând pe rând de Cézanne, de expresionism şi de constructiviştii Maxy şi Iancu, Victor Brauner avea să ajungă în final la stilul suprarealist care l-a consacrat. În ciuda faptului că artistul se foloseşte de elemente din mitologiile egipteană şi aztecă, din Cabala, din numerologie, din ocultism..., picturile sale sunt în primul rând rezultatul unor sondări în inconştient, unor eliberări creatoare necontrolate, sunt pure viziuni. De aici şi ambiguitatea lucrărilor. Există la Brauner un ezoterism ludic, liber, o lume în care personajele-totem par a se fi trezit metamorfozate, precum sărmanul Gregor Samsa, în creaturi bizare. "Fiecare tablou pe care-l fac este proiectat din cele mai adânci izvoare ale neliniştii mele...", scria Brauner într-unul dintre carnetele sale. O astfel de viziune de coşmar se pare că a avut artistul pictând “Autoportret cu ochiul scos” (1931). Peste câţiva ani, în 1938, el chiar îşi pierde un ochi. Înce
Citiți mai multe

Grădina desfătărilor

Libertinaj, misticism, grotesc, ezoterism, burlesc, folclor fl a mand, toate la un loc, iată cât de bizară şi de complexă este opera lui Bosch. Înţelegerea picturii maestrului flamand devine, în aceste condiţii, extrem de dificilă. Variile interpretări existente se bazează, din păcate, şi pe multe speculaţii. Despre lucrările lui Bosch putem spune că au un fond religios, escatologic de multe ori, la care se adaugă (şi aici totul deraiază din convenţional) extrem de complicate simboluri şi elemente fantastice. Paul Philippot, în Pictura flamandă şi renaşterea italiană , aminteşte, cu privire la conţinutul artei lui Bosch, despre un “regres al omului dincolo de conştiinţă”, căruia “îi corespunde [...] animaţia întregii naturi, în care animale, plante şi lucruri participă, prin metamorfoze alarmante, la o viziune demoniacă universală”. Tripticul Grădinii desfătărilor (1504) este, probabil, cea mai discutat ă dintre operele lui Bosch. Panoul din stânga prezintă Paradisul, cel din dreap
Citiți mai multe

Dan C. Mihăilescu, la ProTV, despre „Străzi interioare” (și nu numai)

Dan C. Mihăilescu, „omul care aduce cartea”, a vorbit „azi” (20 decembrie), la ProTV, despre „Străzile” mele. „Ciprian Măceşaru a scos un volum de interviuri, pregăteşte altul de interviuri neconvenţionale, s-a copt în admiraţia faţă de Mircea Cărtărescu, are în plan un roman foarte bun la editura Cartea Românească, în timpul liber este baterist, de genul rock, indie etc., şi a scos un jurnal cultural de o trepidaţie, de-o jubilaţie intelectuală fără egal în lumea noastră de acum, „Focul din tâmplă”, cu revelaţii muzicale, picturale, sculpturale... Îi place George Enescu, umblă în poezia mare a lumii, în proză... Bun, deci este un om care trepidează cultural, care trăieşte faptul artistic, iar lumea în care se mişcă este, în general, foarte vie, colorată, proaspătă. Ei bine, poezia lui este tot ce poate fi mai contrariant. Este un neo-expresionism, este un decoct de negru, o poezie încercănată, plină de fisuri, de ruperi, de versuri casante, plină de gânduri negre, poduri rupte.
Citiți mai multe