Nona ROPOTAN, 24 august 2016, pe bookhub.ro "Când te urci pe o bicicletă pentru prima oară, ești învățat să te uiți înainte, altfel vei cădea la prima învârtire a roții. Și nu cunosc pe nimeni care să se fi uitat din start înainte, pentru că fascinația roții care are rolul să te ducă înainte prin propria sa rotire este mai puternică decât influența oricărui sfat. Roata ți-o ia înainte ca să-ți arate drumul propriei tale vieți; [...] „Bicicleta” lui Ciprian Măceșaru este relicva, ultima relicvă a trecutului care se încăpățânează să supraviețuiască (fie și pe post de monument funerar) unei lumi strâmbe, lume căreia stăpânul ei nu i-a aparținut niciodată, dar pe care o străbătea când și când, în viteză sau precum o fantomă, bântuind la ceas de seară sau în miez de zi."  Jovi ENE, 25 august 2016, pe filme-carti.ro"Problema principală însă este că aproape toate satele noastre sunt populate de toată încrengătura de personaje de aici și asta face ca lumea rurală de la noi (ca și romanul pe care vi-l prezint astăzi) să fie dominată mai degrabă de oameni ciudați, fără șanse de evoluție, amuzanți în acțiunile lor, dar care luați ca ansamblu aduc un gust amar și destul de realist. Și atunci ne mai mirăm că nu putem evolua, că lumea de la țară a stagnat și nu are prea multe șanse de supraviețuire. [...] Având o structură pe capitole ce mi-a adus aminte de romanul "Medgidia, orașul de apoi" al lui Cristian Teodorescu, cartea lui Ciprian Măceșaru ne aduce în prim plan o descriere reală a lumii rurale, hazlie, dar în același timp cu un puternic gust amar, așa cum este, de altfel, această lume. Pe undeva, am recunoscut aici lumea pseudo-rurală din ”Raiul găinilor”, de Dan Lungu, dar mai ales satul din scrierile regretatului Sorin Stoica. Dar, cel mai important, aici se află descris satul în care am copilărit cu toții și care nu s-a schimbat decât tangențial în ultimele decenii." Adrian G. ROMILA, în România literară, nr. 38 / 2016 "Imaginar, micul roman al lui Ciprian Măceşaru pendulează între elocvenţa ficţiunii şi angoasa realităţii. El se mişcă natural între Sărăceniul lui Slavici şi problematicile actuale de tip Pungeşti-Roşia Montană, sau între „capitala unui judeţ de munte” şi „republica de la Ploieşti”. Le salvează pe toate prin umor, prin întorsăturile evenimentelor şi prin percutanţa ritmică a frazării." Dan C. MIHĂILESCU, 5 septembrie 2016, pe carteadelaora5.ro "O satiră mușcătoare și îngăduitoare în același timp. [...] Deasupra tuturor stă privirea lui Bohumil Hrabal, cu care îndrăznesc să compar universul din acest Strâmbeni." |
Premoniţie sau coincidenţă? Influenţat rând pe rând de Cézanne, de expresionism şi de constructiviştii Maxy şi Iancu, Victor Brauner avea să ajungă în final la stilul suprarealist care l-a consacrat. În ciuda faptului că artistul se foloseşte de elemente din mitologiile egipteană şi aztecă, din Cabala, din numerologie, din ocultism..., picturile sale sunt în primul rând rezultatul unor sondări în inconştient, unor eliberări creatoare necontrolate, sunt pure viziuni. De aici şi ambiguitatea lucrărilor. Există la Brauner un ezoterism ludic, liber, o lume în care personajele-totem par a se fi trezit metamorfozate, precum sărmanul Gregor Samsa, în creaturi bizare. "Fiecare tablou pe care-l fac este proiectat din cele mai adânci izvoare ale neliniştii mele...", scria Brauner într-unul dintre carnetele sale. O astfel de viziune de coşmar se pare că a avut artistul pictând “Autoportret cu ochiul scos” (1931). Peste câţiva ani, în 1938, el chiar îşi pierde un ochi. Înce