Treceți la conținutul principal

Doru Căstăian, despre "Trecutul e întotdeauna cu un pas înaintea ta"

"Trecutul e întotdeauna cu un pas înaintea ta, cel mai recent roman al lui Ciprian Măceşaru, ar putea fi caracterizat drept încă una din producţiile minimaliste, insolite, intense şi uşor derutante care-l caracterizează pe originalul scriitor. Romanul este greu de clasat, putându-se revendica deopotrivă de la experimentele moderniste ale unui Mircea Horia Simionescu, de la distopismul ironic al unui Groşan,  dar şi de la optzecismul clasic al prozaicului şi omului comun, de factură nedelciană. Cel mai probabil, câte puţin din toate acestea se regăseşte în romanul lui Măceşaru. Dar, distilând toate aceste experimente şi experienţe textuale (C.M. este nu doar un foarte bun scriitor, ci şi un excelent şi foarte divers cititor), textul lui Măceşaru reuşeşte acea simplitate stilistică şi savuroasă care este semnul unui talent autentic, stăpân pe mijloacele sale. Este tonic, plin de viaţă, reconfortant, o adevărată plăcere la lectură."

Vineri, 4 noiembrie 2016


Postări populare de pe acest blog

Brauner - Autoportret cu ochiul scos

Premoniţie sau coincidenţă? Influenţat rând pe rând de Cézanne, de expresionism şi de constructiviştii Maxy şi Iancu, Victor Brauner avea să ajungă în final la stilul suprarealist care l-a consacrat. În ciuda faptului că artistul se foloseşte de elemente din mitologiile egipteană şi aztecă, din Cabala, din numerologie, din ocultism..., picturile sale sunt în primul rând rezultatul unor sondări în inconştient, unor eliberări creatoare necontrolate, sunt pure viziuni. De aici şi ambiguitatea lucrărilor. Există la Brauner un ezoterism ludic, liber, o lume în care personajele-totem par a se fi trezit metamorfozate, precum sărmanul Gregor Samsa, în creaturi bizare. "Fiecare tablou pe care-l fac este proiectat din cele mai adânci izvoare ale neliniştii mele...", scria Brauner într-unul dintre carnetele sale. O astfel de viziune de coşmar se pare că a avut artistul pictând “Autoportret cu ochiul scos” (1931). Peste câţiva ani, în 1938, el chiar îşi pierde un ochi. Înce

Grădina desfătărilor

Libertinaj, misticism, grotesc, ezoterism, burlesc, folclor fl a mand, toate la un loc, iată cât de bizară şi de complexă este opera lui Bosch. Înţelegerea picturii maestrului flamand devine, în aceste condiţii, extrem de dificilă. Variile interpretări existente se bazează, din păcate, şi pe multe speculaţii. Despre lucrările lui Bosch putem spune că au un fond religios, escatologic de multe ori, la care se adaugă (şi aici totul deraiază din convenţional) extrem de complicate simboluri şi elemente fantastice. Paul Philippot, în Pictura flamandă şi renaşterea italiană , aminteşte, cu privire la conţinutul artei lui Bosch, despre un “regres al omului dincolo de conştiinţă”, căruia “îi corespunde [...] animaţia întregii naturi, în care animale, plante şi lucruri participă, prin metamorfoze alarmante, la o viziune demoniacă universală”. Tripticul Grădinii desfătărilor (1504) este, probabil, cea mai discutat ă dintre operele lui Bosch. Panoul din stânga prezintă Paradisul, cel din dreap

„Resimt o plăcere nebună în a scormoni după scriitori excelenți, dar puțin cunoscuți”

http://www.bookaholic.ro/biblioteca-de-scriitor-ciprian-macesaru.html Bibliotecă de scriitor Un material de Ema COJOCARU pentru bookaholic.ro.